monument istoric al Romaniei; dar pentru mine este un monument istoric foarte personal. Alaturi de aceasta sinagoga, pe strada Vasile Adamache nr.9, a fost casa (daramata acum) a parintelui meu Zvi Guttman, casa in care m-am nascut, in care mi-am trait copilaria, tineretea, inceputul maturitatii. In aceasta sinagoga, in curtea ei, pe strada aceasta, in casa tatalui meu – am TRAIT cu tot ce inseamna TRAIRE, in toti cei 29 de ani cat am locuit in Romania, pana am plecat in Israel in 1960.

            Sunt impresionat sa particip aici, acum, 63 de ani dupa acel groaznic progrom, la comemorarea martirilor comunitatii evreiesti din Bucuresti.

            Apreciez si multumesc comunitatii din Bucuresti si presedintelui sau prof. Ing. Ozi Lazar, pentru organizarea acestei comemorari la care am fost invitat sa particip.

            Cu toate ca sunt cuprins de o mare emotie, va rog sa-mi permiteti sa spun cateva cuvinte in contextul acestei comemorari.

            In cartile de istorie a evreilor din Romania, din timpul Holocaustului, care au aparut in romana, ebraica, engleza si franceza, un capitol special relateaza evenimentele progromului din Bucuresti din ianuarie 1941. Tragedia rabinului Zvi Guttman si asasinarea celor doi fii ai sai, Iancu si Iosif, sunt mentionate, as spune subliniate, ca un simbol al suferintelor evreilor bucuresteni in acea groaznica perioada.

            Cunoscutul scriitor Eugen Relgis, care-l considera pe Iosif Guttman ca un fiu spiritual, i-a scris la un an de la progrom o scrisoare postuma. Ea a fost publicata in volumul “Slove de martiri”, care a aparut in 1945 sub ingrijirea rabinului Guttman. Acest volum “Slove de martiri”, cuprinde o parte a lucrarilor publicate de Iancu si Iosif Guttman, lucrari filozofice, articole de luari de pozitie , articole cu caracter literar.

            Rabinul Guttman a editat in Israel, in 1968, traducerea in ebraica a acestei carti cu titlul “Sheerit Iacov ve Iosef”. Ea a fost prefatata de sef rabinul Israelului din acea vreme , rabinul Unterman, care a tinut prin aceasta prefata sa-si exprime atasamentul, aprecierea, stima si prietenia fata de rabinul Guttman- si tot ce reprezinta el , ca rabin, ca personalitate a comunitatii evreiesti din Romania.

            De altfel traducerea cartii a fost facuta de dl. Idov Cohen, o figura reprezentativa a evreilor din Romania, un om de cultura cunoscut in Israel; el a fost timp de multi ani deputat in parlamentul israelian, in Kneset.

            Scriitorul F.Brunea-Fox a publicat in 1945 o lucrare cu titlul “Orasul macelului” in care a descris ororile progromului din Bucuresti din ianuarie 1941 ; el a fost inspirat de titlul lucrarii” Ir haariga” a lui H.N. Bialik, marele nostru poet national, care a descris grozaviile progromului de la Chisinau din 1903.

            Comunitatea evreiasca din Bucuresti, capitala Romaniei, era cea mai numeroasa comunitate din Romania; locuiau la Bucuresti la inceputul celui de al doilea razboi mondial, peste 100.000 de evrei. Evreii reprezentau un procent important din populatia Bucurestiului ; pe plan cultural, economic,social, financiar, intareau simtitor patura destul de subtire a locuitorilor de nivel superior al orasului.

            Pana la venirea legionarilor la putere, in 1940, nu stiu sa fi fost vreodata un progrom la Bucuresti. Au fost multe, chiar prea multe manifestari antisemite, unele violente, dureroase.

            Tin minte ca prin 1936, fratele meu Iancu Guttman, proaspat avocat, si-a facut doctoratul in sociologie la Universitatea din Bucuresti, cu profesorul D. Gusti, care l-a numit asistent al sau; drept care studentii legionari, care erau contra numirii unui evreu intr-o asemenea functie, l-au batut, l-au ranit, a venit acasa insangerat dar nu a renuntat la activitatea universitara.

            Fratele meu Iosif Guttman si-a inceput studiile de medicina prin 1935; dupa un an si jumatate a fost nevoit sa se retraga caci studentii legionari l-au amenintat cu bisturiul ca-l vor casapi. El si-a facut studiile universitare de litere si filozofie si a devenit un ziarist cunoscut, apreciat.

            Fratii mei Iancu si Iosif Guttman au fost doi tineri intelectuali, evrei, care in scurta lor viata, au activat, au scris, au publicat si dezvaluit cu prisosinta fiecare in felul sau , nivelul si capacitatea lor exceptionala de oameni de cultura, de progres, de realizari. Ei au fost omorati in floarea varstei : Iancu la 27 de ani ; Iosif la 25 de ani.

            Prin 1937, seful rabin dr. I.I. Niemirover, a scapat prin minune de un atentat la viata sa: un antisemit militant a tras cu pistolul , gaurindu-i jobenul (era sambata si seful rabin purta joben, asa a scapat nevatamat).

            In ianuarie 1941, comunitatea evreilor din Bucuresti a cunoscut un groaznic progrom. Au fost omorati vreo 130 de evrei. Au fost arse pana la temelie doua sinagogi : Templul Mare Spaniol si Sinagoga de pe Calea Mosilor 78, unde slujea tatal meu. Au fost batuti, maltratati, multe sute de evrei. Au fost devastate si jefuite magazine evreiesti, sinagogi (inclusiv sinagoga unde ne aflam acum), case particulare. Numai cine a trait acele zile 21-22-23 ianuarie 1941 in Bucuresti, poate intelege grozavia, pericolul, durerea ce a pricinuit-o acel progrom.

            Evreii au fost luati cu forta din sinagogi, din case particulare, de pe strazi, batuti, jefuiti, dusi la sedii legionare unde au continuat bataile si suferintele evreilor. Au fost apoi bagati in camioane si dusi in padurea Jilava unde au fost impuscati, asasinati.

            Nici pana in ziua de azi, dupa 63 de ani, nu am puterea sufleteasca sa descriu ce am trait in acele zile ; este o traire, care la 10 ani cat aveam atunci, a ramas adanc intiparita in inima mea, in mintea mea, in amintirea mea- si nu o pot impartasi cu nimeni.

            Fratii mei Iancu si Iosif au fost omorati. Am fost la inmormantarea lor si am suferit impreuna cu parintii mei, cu sora si fratele meu, cu atat de multi prieteni, rude, colegi ai lor. Mama mea Ethel Guttman nu a rezistat loviturii ingrozitoare si, dupa o lunga boala, chinuita fizic si moral s-a sfarsit si se odihneste acolo la Cimitirul Filantropia alaturi de Iancu si Iosif.

            Evrei au fost omorati si la Abatorul din Bucuresti ; au fost adusi printre multi altii si bunul prieten al tatalui meu, industriasul Bernard Kaufman si fiul sau Jacques. Ei au fost batuti, sfartecati cu cutite de abator, taiati in bucati. Jacques Kaufman a fost atarnat mort de un carlig de abator. Tatal sau vazand ce indura fiul , si-a pierdut mintile; a fost si el sfartecat, omorat si atarnat de un carlig impreuna cu alti evrei. Pe trupurile sfartecate , legionarii asasini au scris “carne cusher”.

            Salbaticia, cruzimea, neomenia asasinilor legionari, pe care am cunoscut-o cand nu aveam nici 10 ani mi-au ramas intiparite in sufletul meu, in constiinta mea.

            Tatal meu, rabinul Zvi Guttman, pe care gloantele legionarilor, prin minune nu l-au atins, a inteles ca daca a supravietuit si a ramas in viata, misiunea sa, de om, de rabin este sa-si slujeasca obstea, sa calauzeasca, sa indrume si sa ajute comunitatea sa. Este ceea ce a facut, cu devotament, in toti anii cat a trait, chiar si dupa ce i-a pierdut pe Iancu si Iosif. Sinagoga ce a fondat-o in memoria lor “Beth Iacov Iosef”, intai la Bucuresti si apoi la Tel-Aviv, a devenit o casa a celor originari din Romania, in care pe langa serviciile religioase si studiile stiintelor iudaice, se amintesc si se comemoreaza, prin adunari si placi comemorative, atrocitatile holocaustului din Romania. In aceasta sinagoga a evreilor originari din Romania, ei au gasit lumina Thorei, dar si solutii la multe din problemele lor. Cu inalta competenta de magistrat a tatalui meu in Codul Jurisprudentei ebraice, ca judecator in tribunalele rabinice a solutionat cu succes mii de cazuri, de probleme legale ale unei emigratii de sute de mii de evrei din Romania si care s-au stabilit in Israel sau in alte tari. Personalitatea sa rabinica, intelepciunea si generozitatea sa umana l-au situat la nivelul unei autoritati spirituale superioare, cunoscuta, apreciata si stimata in lumea evreiasca, in societatea israeliana.

*

            Scria un filozof german din secolul al 19-lea Fr. Nietzsche in “Asa grait-a Zarathustra”: “Daca te uiti adanc in abis se reflecta si abisul in tine”.

            Am invatat, cu timpul si, din exemplul parintelui meu, sa traiesc fara sa ma uit mereu in abis, fara sa-mi amintesc in permanenta de grozaviile ce le-am trait in acele zile de deslantuire satanica. Am avut constiinta intuitiva ca si cei ce nu mai sunt cu noi, ar dori sa continuam sa traim, sa existam. Marele scriitor evreu Shalom Asch, a scris intr-una din cartile sale:”Nu capacitatea, puterea de ati pastra amintirea, ci exact contrariul, capacitatea, puterea de a uita este conditia esentiala, necesara continuarii existentei noastre.

            Progromul din Bucuresti a fost un eveniment ingrozitor; fratii mei Iancu si Iosif Guttman, impreuna cu atat de multi alti evrei, au fost batuti, jefuiti, umiliti, asasinati. Comemorarea lor este o zi sfanta pentru mine, pentru toti cei ce am trait si suferit in acest progrom. Aceasta zi de comemorare, de amintire, ne da puterea de a continua, de a trai o existenta de munca, de realizari, de progres, de libertate, o supravietuire fizica, morala si spirituala.

            Fie amintirea martirilor binecuvantata