"Eram un grup de evrei emigrati din Romania, proaspat sositi in America - asta s-a intamplat in urma cu vreo patru decenii - si ne-am gandit sa facem o organizatie in cadrul careia sa ne intalnim din cand in cand. Ne cunosteam bine, eram prieteni, aveam un trecut comun, vorbeam toti romaneste, multi cunoasteam si germana, invatasem si engleza, ne apropiau multe lucruri si, nu in ultimul rand, greutatile de inceput cu care trebuia sa ne confruntam in noua tara.
            Am creat organizatia dar curand ne-am dat seama ca suntem prea putini la numar si ca e greu ca - prin intermediul acestei noi organizatii - sa fim in stare sa ne spunem si sa ne impunem punctul de vedere. Am aflat ca exista o organizatie evreiasca cu numele Bnei Zion care avea atunci o vechime de 60 de ani si care isi desfasura activitatea in cadrul unor grupuri etnice. Existau grupuri cu evrei din Ungaria, din Polonia, din Rusia si atunci ne-am gandit: De ce nu si o grupa cu evrei din Romania? Asa am ajuns ca in 1967 sa avem Loja Romaneasca in cadrul organizatiei evreiesti  Bnei Zion. Pentru noi a fost  un moment foarte important. De ce? Pentru ca aceasta organizatia este cunoscuta in America si in lume, are prestigiu, are cladirea ei proprie in centrul orasului New York, pe strada 39. Ni s-a pus la dispozitie un nume - Bnei Zion, o sala , apartenenta la o organizatie cu 40.000 membri in Statele Unite. Asa s-a nascut "Loja Romaneasca Bnei Zion" - o unitate independenta a evreilor originari din Romania...

            ... Interlocutorul nostru este dl. Mark Brandman, vicepresedinte al organizatiei americane Bnei Zion, sosit in vizita din Statele Unite. Alaturi de dansul se afla sotia sa Lya Brandman, presedinta Lojei Bucovinene a aceleiasi organizatii. Ne aflam la parterul Hotelului Dan din Tel Aviv si putin timp dupa ce oaspetele ma invitase la Centrul Internet al hotelului, pentru a vizita cateva statii web israeliene de limba romana, intre care si cel al Uniunii Evreilor din Bucovina, in care, "rasfoind" cateva numere din "Die Stimme", periodicul organizatiei, la care e abonat, si mi-a aratat numele unor prieteni si cunoscuti din copilarie despre care scrie periodicul din Tel Aviv. Dl. Brandman, un octogenar plin de energie si parca neastamparat, vine des in vizita in Israel. De data aceasta a venit pentru a vizita mormintele parintilor sai si a participa la o intalnire de familie. O prietena a mamei sale, implinea chiar in ziua intalnirii noastre 90 de ani si urma sa participe la o masa festiva la restaurantul romanesc "Mamaia"... Faptul ca ne aflam in toiul Intifadei si ca exista riscul unor atentate nu-l sperie. Dar despre asta nu discuta. Continua sa ne povesteasca despre "Loja Romaneasca" si "Loja Bucovineana" a organizatiei Bnei Zion:

            La inceput, cand am creat Loja, erau vreo 500 de membri iar azi, din pacate, suntem mai putini din cauza de varsta. La inceput am fost un simplu membru al Lojei iar dupa un timp am fost ales presedintele ei. Lumea era dornica de activitate - noi eram interesati in primul rand in ceea ce se intampla inIsrael, in a participa la actiuni de sprijinire a Israelului. Ne intalneam noi intre noi, am strans bani. Organizatia Bnei Zion ne-a spus ca exista un spital la Haifa - fostul spital Rotschild - care are nevoie de ajutor. Familia Rotschild avea alte proiecte si nu mai putea sa-l ajute, iar guvernul israelian ne-a spus ca e nevoie de 10 milioane dolari ca se construiasca o noua aripa a spitalului. Conducerea organizatiei Bnei Zion a comunicat ca este de acord sa participe la acest proiect si a spus ca va participa la el punand la dispozitie aceiasi suma pe care guvernul Israelului o va acorda proiectului. Cand guvernul a dat un milion, tot atat am dat si noi. Pe scurt, pana acum organizatia nostra a pus la dispozitie sase milioane dolari si numele spitalului a fost schimbat din Rotschild in "Bnei Zion". La aceasta actiune a fost activa si Loja noastra.

            - Ce s-a intamplat cu loja dupa ce ati devenit vicepresedinte la Bnei Zion?

             - Loja ramaneasca e condusa in prezent de dl. Alfred Davis (Alfred Davidovici), originar din Galati, care a ajuns in aceasta functie dupa ce eu am fost ales unul din vicepresedintii lui Bnei Zion. Presedintele organizatiei centrale a fost pana de curand dl. Al Hevesi, care a anuntat ca doreste sa candideze pentru a deveni primarul New Yorkului si a renuntat la pozitia pe care o avea de conducator al organizatiei. Dl. Hevesi a fost unul din cei ce au dus tratatice cu Elvetia in problema despagubirilor. Recent, am luat parte la Congresul organizatiei Bnei Zion care l-a ales ca presedinte pe dl. Michael Lazar.  L-am intrebat daca e de origine romaneasca. Mi-a raspuns ca e posibil ca unul din strabunii sai sa fi venit din Romania. Mi-a promis ca se va interesa. Organizatia centrala are o activitate zilnica la sediul nostru, condusa de dnii Mel Parness, secretar executiv, si Jack Greenspan, secretar general.

           - Nu mi-ati spus nimic despre Loja Bucovineana...

          - Din initiativa mea a fost creata si o loje a bucovinenilor, a carei presedinta a fost multi ani doamna Edith Klinger. Din motive de sanatate d-na Klinger s-a retras si in locul ei a fost aleasa sotia mea, Lya Brandman. Cand vrem sa tinem o sedinta, vorbim cu centrala si ni se pune la dispozitie o sala. La 14 Octombrie va avea loc Balul anului, balul comun al Lojei Romanesti si al Lojei Bucovinene, pentru ca sa fie mai multa lume. Daca veti fi la New York in acea perioada, va invitam la bal! Vom sarbatori cu acest prilej 35 de ani de activitate a Lojei romanesti. Contam pe participarea a 250 de persoane. Banii care se vor strange cu acest prilej vor fi donati Spitalului Bnei Zion din Haifa. As vrea sa arat ca biblioteca Centrului cultural ce se inalta in prezent la Male Adumim, la Ierusalim, este construita cu ajutorul organizxatiei noastre si va primi numele Biblioteca Bnei Zion. Noi mai participam si la construirea in Israel a unor camine de copii. Apropo de activitatile noastre legate de Israel, sa va mai spun ceva. In urma cu 50 de ani, organizatia noastra a ajutat la crearea unui moshav, acordandu-i un imprumut de 50.000 dolari. Moshavul s-a consolidat, s-a dezvoltat si dupa mai multi ani a inceput sa inapoieze imprumutul. In semn de multumire pentru ajutorul primit, moshavul a primit numele de Moshav Bnei Zion.
            Evreii originari din Romania, inclusiv cei nascuti in Bucovina, a continuat dl. Brandman, sunt primiti cu bucurie la lojele noastre. Am avut satisfactia sa-l primim ca oaspete si pe dl. Ytzhak Artzi, presedintele Uniunii Mondiale a Evreilor Bucovineni, in onoarea caruia am dat un dineu si care ne-a vorbit despre unele aspecte ale situatiei din Israel. Acuma initiem cu dansul proiectul unui ajutor pentru un nou spital la Hedera.

            - Care este pozitia organizatiei dv fata de politica interna din Israel?

            - Regulamentul de functionare a organizatiei noastre precizeaza ca noi colaboram la proiecte din Israel indiferent de partidul sau persoana care se afla la conducerea Israelului. Nu e treaba noastra daca partidul care se afla la putere e Likud sau Maarach, noi ajutam Israelul. Noi suntem apolitici, israelienii sunt cei ce isi aleg guvernului. In situatia actuala de criza, cu Intifada si tot ce se intampla, noi avem aceiasi atitudine, ca poporul evreu are dreptul la un stat, ca este o crima ca palestinienii nu inteleg ca evreii au fost aici si vor ramane mereu aici. Intre vecini, chiar daca nu se iubesc, trebuie sa gaseasca o cale de intelegere, de convietuire. Este de neadmis sa arunci cu pietre, cu bombe.  Sinucigasi care explodeaza bombe, se sacrifica si li se spune ca ajung in rai. La fel de vinovati sunt si cei ce-i trimit si cei ce aproba pregatirea si trimiterea lor. Trebuie sa se gaseasca o cale pasnica, nici israelienii nu se vor muta de aici si nici palestinienii, trebuie gasita o solutie. Noi facem parte din AIPAC, o organizatie a conducatorilor organizatiilor evreiesti din America. Spre deosebire de evreii din Europa, care nu stiu din ce cauza par atat de intimidati, noi in America spunem clar: Suntem cetateni loiali ai statului american, stim sa apreciem libertatea si toate posibilitatile pe care le avem, insa tara stramosilor nostri este Israelul si spunem clar ca America trebuie sa ajute tara noastra de origine si suntem sase milioane de evrei in America si vocea noastra este ascultata. Suntem apreciati, suntem bine priviti. Intamplarea face ca fiul ministrului de externe Powell este prieten cu ginerele meu. Anul trecut la seider, pe care l-am petrecut impreuna cu fiica mea si cu sotul ei, a fost si Powell junior si am stat de vorba. Mi-a spus ca ce admira la evrei este coeziunea, spiritul de solidaritate in momente foarte grele.

            - Ce alte activitati aveti?

            - Cum va spuneam, primul obiectiv al organizatiei Bnei Zion este ajutarea Israelului, tara strabunilor nostri. In afara de asta, ajutam pe evreii bolnavi - numarul lor a crescut in ultimii ani, de cand au venit multi evrei din fosta Uniune Sovietica. Ei nu cunosteau decat limba rusa si organizatia noastra a organizat pentru ei cursuri speciale de invatat engleza. Cineva de la noi, inginerul Kiderman, ii ajuta pe imigrantii evrei din fost Uniune Sovietica sa gaseasca de lucru in functie de calificarea pe care o au. Comitetul se intruneste o data pe luna si discuta ce mai e nou. Daca e cineva bolnav sau daca cineva si-a pierdut serviciul - ii ajutam. Exista o intr-ajutorare intre evreii din Loja Romaneasca, la fel si in cadrul Lojei Bucovinene, sunt unii care fac parte din ambele loji. Si, bineinteles, in cadrul acestor intalniri lunare discutam si probleme legate de Israel.

            - In ce limba se discuta?

            - Vorbim toti romaneste, cei din loja bucovineana vorbesc si romaneste, iar toti bineinteles vorbim engleza. Eu sunt abonat atat la ziarul "Ultima ora" cat si la revista "Die Stimme", in germana, editata de Uniunea Mondiala a Evreilor din Bucovina. La balul din Octombrie sunt convins ca vor fi unele mese unde se va vorbi in special romana, la altele germana si la altele doar engleza. Si inca ceva. Majoritatea membrilor celor doua loje au varsta intre 70 si 80 de ani, Iarna, slava domnului, avem posibilitatea sa plecam in Florida si majoritatea actiunilor din timpul iernii le desfasuram acolo.

            - Cu ce ocazie va aflati acum in Israel?

            - Vin des in Israel. In urma cu cativa ani, in Revista Mea a aparut un articol despre mine, - "Un prieten de departe", l-a scris rapostaul Rosianu. Ultima oara am venit din partea organizatiei ca sa vad cum merg lucrurile cu spitalul din Haifa si cu caminele de copii despre care v-am vorbit. Acum am sosit din motive personale.  Raposata mama mea are doua verisoare care traiesc in Israel. Una - Clara Seidman din Cernauti - este in varsta de 94 de ani, Ea si sotul ei au avut un magazin Pe Hauptstrasse. Cealalta, Pepi Eckhaus, este mai tanara, are doar 92 de ani. Azi la pranz sarbatorim zilele lor de nastere la resataurantul romasnesc "Mamaia" din Tel Aviv.` Tot azi si tot acolo o sarbatorim pe o prietena a mamei, pe doamna Fani Maidanek din Gura Humorului, are 90 de ani. Ea vine impreuna cu fiica ei Liana Herman, pianista, si cu fratele Igo Maidanek, sosit special din America pentru sarbatorire.

            - Povestiti-mi va rog ceva si despre tineretea dv

            - Familia mea e originara din Gura Humorului. Eu am absolvit acolo gimnaziul si am plecat apoi la Cernauti, unde am dat examen si am intrat in Liceul comercial Iuliu Valaori, pe care l-am absolvit. Cand au intrat rusii in Bucovina eu eram la Cernauti, la liceu. Parintii si fratele meu erau la Gura Humorului. Un an am stat sub regimul sovietic si am lucrat ca contabil.  Parintii mei au fost deportati in Transnistria in Octombrie 1941. Fratele meu a scris o carte postala si la gara a rugat un taran sa o expedieze. Am primit-o. El imi scria ca este deportat va fi deportat impreuna cu parintiii. Eu am cunoscut la Cernauti o fata, Silvia Brender, cu care m-am casatorit ulterior, si care mi-a spus ca familia ei avea autorizatie din partea autoritatilor romane sa ramana in Cernauti, scapand de deportare. Ea a vrut sa vorbeasca cu tatal ei pentru a aranja o autorizatie de acet fel si pentru mine. I-am spus ca nu se poate, ca tata e in varsta si fratele e prea mic si ca daca nu voi pleca dupa ei nu vor rezista deportarii. Asa ca am plecat voluntar in Transnistria. Cred ca am fost singurul care s-a autodeportat! Am reusit sa-i gasesc in lagarul de la Murafa si sa-i salvez. Parintii mamei au fost si ei deportati in Transnistria si am reusit sa-i gasesc si pe ei. Am dat sperturi si am reusit sa nu fiu trimis la munca la constructia de sosele, ci la munci agricole, la camp. Aveam 19 ani, eram voinic si tarancile aveau nevoie de un barbat care sa lucreze pamantul. Taranca pentru care lucram ma aducea acasa la parinti cu o caruta, in care erau puse numeroase produse, din care aveam ce manca sase persoane - parintii, bunicii fratele si cu mine. Bunicii au murit, noi ceilalti am supravietuit deportarii din Transnistria. Sa va povestesc o intamplare mai deosebita. Fratele Muniu a avut tifos exantematic - i s-a umflat capul si doctorul Goldschlager din Siret - cu care eram inruditi de departe - l-a tinut in casa si nu l-a trimis la spital, ca murea acolo. Ne-a spus ca fratele trebuie operat, ca altfel nu are sanse de salvare. Si cum sa fie operat in deportare? L-am rugat sa-mi faca o lista cu instrumentele de care e nevoie pentru operatie. Mi-a dat-o. Mama avea o blana de astrahan pe care o pastra ca o ultima salvare - i-am furat-o. M-am dus la un specialist si i-am spus ca vreau sa o vand. Intrucat nimeni nu avea atatia bani ca sa o cumpere, meseriasul a spus ca poate taia blana in 16 parti si din ele face cusme pe care le va vinde unor tarani bogati. Cu banii pe care mi i-a dat ca avans am putut sa cumpar instrumentele medicale si cateva medicamente notate de medic pe lista de care am amintit. Cum le-am cumparat? Am vorbit cu o fata evreica ce traia cu comandantul lagarului, pe care o cunosteam. I-am spus ca trebuie sa-mi salvez fratele si am nevoie de instrumente medicale si am rugat-o sa intervina la comandantul lagarului. M-a ajutat. Prin ea am intrat in legatura cu un ofiter roman care, care contra unei plati grele, mi-a adus instrumentele si medicamentele notate de medic. Dr-ului Goldschlager nu i-a venit sa creada cand i-am adus lucrurile de care avea nevoie. A luat legatura cu dr. Weidenfeld din Suceava, care era chirurg, si impreuna l-au operat pe fratele meu pe masa din bucatarie. Tata si cu mine il tineam de maini si picioare. Doctorii au spus dupa aceea ca operatia a reusit, baiatul a fost salvat. Dar sase saptamani a mers in carje si era numai oase. Fratele meu traieste si azi, sa fie sanatos, e la New York si a inceput sa fie pasionat de Internet! Iar obrazul sau mai poarta si acum urmele operatiei de atunci. Despre intamplarea asta scrie si in cartea "Jagendorf's Foundry" dedicata lui Siegfried Jagendorf, un inginer evreu in varsta de 56 de ani, deportat la Mogilev, care a reusit sa convinga comandantul roman sa creeze o echipa de tehnicieni pentru a repara sistemele electrice ale orasului. Crearea asa numitei "turnatorii", a permis salvare a numerosi evrei recrutati sa lucreze in aceste echipe. Am      supravietuit Transnistriei si am revenit la Cernauti. Acolo, rusii prindeau baietii pe strada si ii bagau in armata. Atunci am decis: Mergem in Romania! Parintii erau obositi si am hotarit ca ei sa ramana la Cernauti iar eu si cu fratele meu sa plecam Romania. Am trecut clandestin frontiera in Martie 1944 si am ajuns la Dorohoi. Nu cunosteam pe nimeni acolo. Am cerut audienta la primarul Lovinescu. I-am spus: Am citit operele fratelui dumitale, Eugen Lovinescu. Intr-adevar, citisem cateva carti ale lui Eugen Lovinescu. Eram toba de carte. M-a angajat contabil. Dupa un timp am plecat la Bucuresti, la o matuse. ea mi-a spus ca pe Calea Mosilor e o organizatie evreiasca ce se ocupa de tineri. M-am dus acolo si, surpriza: am intalnit-o pe Silvia. Autorizatie primita de familia ei de a ramane la Cernauti fusese anulata si au fost si ei deportati. Ne-am casatorit in Decembrie 1944, am facut cerere de plecare in Israel. Dar, din pacate, vaporul cu care eram programati n-a mai plecat si dupa ani de zile cererea de plecare in Israel ne-a fost respinsa. In 1959 a inceput sa circule un zvon ca se primeste mai usor aprobare daca se cere plecarea in tarile vesteuropene, mai ales in Belgia. Intre timp, venisera din Cernauti si parintii mei. Am cerut Belgia si am primit aprobarile necesare. La Viena  am intalnit o familie care ne-a povestit ca prin Hias pleaca in America. Am primit 500 shilingi si doua camere la hotel. Ne-am decis sa plecam in America. Parintii nu au vrut sa plece in America, numai in Israel. Dupa sosirea in America, in 1961, am dus-o greu in primii ani de acomodare si abia in 1967 am avut curajul sa deschidem pe cont propriu o agentie de voiaj. Prin multa munca si spirit inventiv am reusit sa o marim treptat, pana a ajuns una din cele mai cunoscute din orasul New York. Dupa moartea sotiei Silvia, in 1988, m-am retras din afacere si astazi Agentia Abaco Travel 20 West 33 Street New York City este proprietatea fiicei si ginerelui meu, ocupa un etaj complet si are 40 colaboratori, inclusiv neportul meu.

            Doamna Lya Brandman, a doua sotie din 1989, care a asistat si ea la o parte a discutiei, a mai adaugat cateva cuvinte despre Loja Bucovineana, a carei presedinta este. Din conducerea Lojei mai fac parte Rachel Hersonsky, Erika Mathias, dr. Perry Schwartz, Hedi Birkenfeld. Ne-a povestit cum se organizeaza balurile anuale, unde se colecteaza bani, despre iesirile in colectiv la un teatru idis, cum se intalnesc periodic pentru jucat carti...
            A doua zi, sotii Brandman plecau in Europa, de unde urmau sa se inapoieze in America...
                                                                                            Uli Friedberg - Valureanu