O mare sarbatoare a cartii

            "De te voi uita, Ierusalime, sa-si piarda dreapta mea destoinicia ei!" - scrie in Biblie (Psalmul 137-5); o declaratie de
iubire fierbinte, dar fara acoperire reala, fiindca Ierusalimul nu poate sa fie uitat. Cum sa uiti cetatea regelui David, veche de peste 3000 de ani? Cetate sfanta, care a pastrat tiparul fiintei si care a respirat odata cu Iisus? Locul care aduna in fiece an, mai ales de Craciun si de Paste, crestini din toata lumea, intru glorificarea lui Dumnezeu? Iata insa ca, spre lauda ei, vechea si sfanta cetate celebreaza cu aceeasi fervoare si spiritul creator, literatura si arta, aflate la ele acasa, in Israel.

            In vara aceasta, Ierusalimul a gazduit o minunata sarbatoare a cartii, la care am avut bucuria sa particip si eu. Ea a fost organizata in cel mai mare centru de cultura din Israel - "Convention Hall" - un motiv de mandrie pentru orice mare tara civilizata din lume. Iata doar cateva cifre ajutatoare: 14 sali-amfiteatru, sali de conferinte mai mici si mai mari (de la 30 pana la 3000 de locuri), 33 de spatii de expozitii, insumand peste 7000 de metri patrati, holuri pentru conferinte, pentru cocktailuri si pentru lectura. Totul dotat cu cele mai moderne mijloace de comunicare locala si internationala. Aici, deci, in aceasta
ambianta magnifica, dotata in plus cu un aer... prea conditionat (de iti doreai prin preajma un palton), s-a tinut cea de-a 19-a
editie a Targului International de Carte de la Ierusalim, cu tema "Placerea lecturii" (ei, da, mai exista si oameni care isi permit
asemenea lux)...

Intalnirea cu Norman Manea

            Ar fi necesare multe pagini si zile ca sa insir toate evenimentele importante care s-au derulat, intalnirile de gradul zero, oferite de Targ. Voi incepe, asadar, cu... inceputul. Mai ales ca alegerea asta a mea poarta si o acuta nota subiectiva. Si cum sa nu fii subiectiv - si, ca atare, nespus de bucuros - cand in "Calendarul evenimentelor" este inscrisa, la o ora de varf (ora 20.00) si intr-unul dintre cele mai cochete amfiteatre ale Centrului, "Intalnirea cu NORMAN MANEA", stralucitul scriitor nascut in
Bucovina, plecat din Romania "in ultimii ani ai lui Ceausescu"?
            In sala, asteptandu-l pe Norman, multi evrei-romani din Israel si, alaturi de ei, noi, cei cativa fericiti de la Standul Romanesc de carte... Il intalnesc in primele randuri pe Virgil Duda, un prozator de exceptie care, speriat si el de comunisti, a plecat cu sotia lui, Cati, si cu fiica lor, Uca, spre Israel. Acum pare linistit si adaptat. Calatoreste mult, prin toata lumea. Dupa Revolutie, a venit de cateva ori acasa. Dar nu la Bucuresti (are oroare de ceea ce vede pe strazi si la televizor), ci la socrii lui, la Borsec. Dupa cateva minute, in care emotia revederii creste, intra Norman Manea, precedat de... Shimon Perez. Celebrul om politic a onorat aceasta intalnire cu la fel de celebrul scriitor, premiat in mai multe randuri si in Romania, ca si in Occident. Norman surade tot timpul. E surasul timid al premiantului, jenat ca se afla pe o scena in care lumea ii urmareste fiecare gest. In afara de Shimon Perez mai vorbesc despre Norman alte patru personalitati ale lumii literare israeliene. Vorbeste si primarul Ierusalimului despre valoarea de exceptie a prozei lui Norman Manea. Apoi, cu glas abia auzit, incepe sa vorbeasca chiar el, autorul, fugit departe in lume, revendicat deopotriva si cu orgoliu egal de catre israeliti si romani, prozatorul pentru care "cititul si scrisul inseamna o boala salvatoare"... Pentru Norman Manea, cea mai frumoasa clipa a copilariei s-a petrecut demult, in iulie 1945. Atunci, intors acasa din deportare, in linistea unei dupa-amieze de vara, Norman l-a descoperit pe "Vrajitorul din Oz". Avea 9 ani... Poate ca atunci, in mod nelamurit - zice el - i s-a strecurat in suflet dorinta de a studia "clovneria Puterii", "mecanismele Istoriei vazuta ca un Circ, Circ vazut, la randul lui, ca Istorie...".
            ... In schimb, s-a bucurat nespus cand ne-am reintalnit. Purtarea lui era aceeasi: plina de modestie si de caldura - exact ca pe vremea cand ne intalneam pe  culoarele "Casei Scanteii", fiecare umbland dupa treburile lui.
            Nici la alte importante intalniri din program n-am prea vazut romani. In schimb, printre cei cinci invitati - scriitori si critici din cinci parti ale lumii, rugati sa desemneze "cartea care, dupa parerea lor, a marcat Secolul XX" - se afla, din nou, Norman Manea. Dintre cei de pe scena, unii au ales Proust - "In cautarea timpului pierdut", altii Beckett - "Asteptandu-l pe Godot". Un american a vorbit despre "Cartea viselor" din antichitatea chinezeasca. La randul lui, Norman a pledat pentru "Metamorfoza" lui Kakfa. Mai mult ca oricand, problema "minoritatilor" ramane acuta, spune el. Vezi Kosovo.

"Sarind" peste multe alte momente importante, as vrea sa inchei scriind cateva randuri despre "Standul romanesc". Aflat in
mijlocul a... 601 de expozanti - dupa cum o atesta catalogul Targului, impecabil tiparit si editat - standul romanesc a fost cam
modest. Edituri putine (totul costa, metrul de expozitie are un pret exorbitant, transportul cartilor e scump, ingreunat de TVA,
Ministerul Culturii nu prea are bani de lobby, de hotel, de... etc.). Vizitatorii au fost si ei putini, cel mai adesea evrei plecati din
Romania. Lansari, tot putine, pe banii... autorilor (in general). Asa incat despre "ecou", ce sa mai vorbim? De altfel, din cate am
aflat de la cunoscuti si necunoscuti, acolo, la Ierusalim sau la Tel Aviv, cei in drept (de la ambasada sau de acasa) n-au prea
anuntat pe nimeni despre participarea romaneasca de la Targ, nimeni nu stia mai nimic. L-am revazut, in schimb, pe prietenul
meu Lucica Regenbogen, oftalmologul de renume mondial, stabilit cu peste doua decenii in urma in Israel si la Paris, care si-a
lansat, in acele zile, splendidul volum "Napoleon a spus". Un volum publicat de Doina Uricariu, la editura "Du Style". Si-am
revazut-o pe fascinanta Ioana Zlotescu, spirit stralucit care, cu frumusetea, cu eruditia si cu harnicia ei, ne face cinste in tara lui
Cervantes. Acolo are calitatea de inalt functionar la Ministerul Educatiei si Culturii de la Madrid. Plecata cu o bursa in anii '70 in
Spania, Joy (cum ii spuneam in tinerete) mi-a vorbit cu o nesfarsita nostalgie despre copilaria ei, petrecuta la bunicii de la Braila,
despre vaporul urias pe care bunicul George Simatu il avea pe atunci, despre acel dor care o macina intruna ("un dor dupa ceva
care nu mai exista"), despre convingerea ei, conform careia succesul in viata inseamna "sa nu te lasi napadit decat de dragoste".

P.S.: Nu ma pot impiedica, la finalul acestor randuri razlete, sa nu ma gandesc cata stima si bunavointa ar capta Romania daca
si-ar celebra cu mai multa grija valorile. Sentimental, diaspora noastra depinde inca de tara pe care a parasit-o. Activarea unor
legaturi de durata ne-ar aduce sprijin si un prestigiu enorm.

                                                                                  SILVIA KERIM

(Aceasta calatorie in Tara Sfanta a fost posibila prin generoasa sponsorizare a firmei "LACHIS" din Tel Aviv.)